Dacă vrei să (re)instalezi Windows-ul dar nu ai un CD/DVD la îndemână, te poţi folosi de un Stick USB şi de un progrămel portabil. WinToFlash este un program de facut stick bootabil pentru PC cu ajutorul căruia poţi instala Windows XP, Vista, 7, 8 sau 10 de pe un stick USB indiferent că e vorba de versiunea pe 32 de biţi sau cea pe 64.
WinToflash este gratuit şi se descarcă de aici. Fiind un program portabil, nu are nevoie de instalare, doar îl dezarhivezi şi îl rulezi.
Pentru început suntem nevoiţi să facem câteva lucruri de rutină ca acceptarea termenilor şi condiţiilor, daţi next până ajungeţi în programul propriu-zis. Nu are rost sa vă plictisesc cu asta, puteţi mări imaginile de mai jos dacă sunteţi interesaţi.
Am ajuns la partea în care facem un Stick Usb cu windows. Pentru asta vom folosi Wizard mode. Click pe Windows Setup Transfer wizard pentru a începe.
Asigură-te că Stick-ul USB e conectat. În secţiunea Windows files path selectează din calculator imaginea cu Windows-ul. Dacă întâmpini dificultaţi încearcă să selectezi folderul în care e imaginea cu Windows-ul. În secţiunea USB Drive selectează Litera (partiţia) Stick-ului USB.
Click Next şi WinToFlash va începe să-ţi formateze stick-ul apoi să-ţi facă un stick bootabil cu Windows. Am apelat la acest program de nenumărate ori şi fiecare dată şi-a făcut treba foarte bine. Procesul de scriere durează în jur de 30 de minute.
Încă ceva, înainte de a începe să (re)instalezi windows-ul după stick asigura-te că Stick-ul e pus primul la priority boot în bios, altfel nu vei putea să butezi după stick.
Alternative
Daca WinToFlash nu functioneaza pentru tine, un alt program de facut stick bootabil foarte bun este rufus. Instalarea si crearea unui stick USB cu rufus este similara cu WinToFlash. Rufus poate fi descarcat de aici.