Dacă nu vrei ca sistemul tău de operare să meargă din ce în ce mai greu, este necesar să ai instalat un program de defragmentat calculatorul ca Piriform Defragger, program care face o treabă excelentă la un consum de resurse redus.
Pentru a defragmenta calculatorul cu Defragger trebuie să selectezi o parţiie şi să alegi Defrag (sau click drepta + defrag) iar dacă vrei să selectezi mai multe partiţii trebuie să ţii tasta CTRL apăsată.
Un lucru mai puţin ştiut de alţii este acela că şi spaţiul liber are nevoie de defragmentare, pentru că de fapt spaţiul pe care noi îl credem free încă mai conţine fişierele şterse recent, aşadar opţiunea defrag freespace este şi ea binevenită. În plus, Defragger îţi poate spune dacă HDD-ul are erori, precum şi alte informaţii despre producător, stare sau temperatură. Defragger rulează pe Windows XP, Vista, 7 şi 8.